La 1 septembrie 1918, ia ființă Școala Scorțoasa. Înființarea acestei școli este legată de evoluția pozitivă a situației economice a zonei. De obținerea aprobărilor pentru această unitate școlară s-au ocupat obștea sătească împreună cu Nicolae Jingoiu, fost învățător pe valea Slănicului și preot al Parohiei Policiori, care a înaintat un raport Ministerului Instituției Publice. Analiza situației a fost făcută la fața locului de către revizorul Movileanu. Acesta a întocmit un raport favorabil ce a dus la înființarea Școlii Scorțoasa.
Primul învățător a fost Purice D. Ioan, iar școala s - a mutat într-o odaie care, după un an, s - a dovedit a fi neîncăpătoare, motiv pentru care se ia în considerare construirea unei clădiri, fapt petrecut un mai târziu când s-au construit trei săli de clasă și o cancelarie. Cu ajutorul obștei sătești, învățătorul a mobilat sălile de clasă cu bănci lungi de brad pentru patru elevi și cu câteva dulapuri pentru materialul intuitiv. Toate eforturile sale n-au reușit să asigure baza materială necesară, astfel că în anul 1948 inventarul relevă câteva bănci și dulapuri, câteva planșe didactice și câteva volume de bibliotecă adunate prin strădania aceluiași învățător.
În anul școlar 1958 – 1959, școala a devenit neîncăpătoare și trei clase de elevi au fost nevoite să învețe în alte spații din comună.
Evoluția ulterioară a bazei materiale este totală modificată, inventarul crescând, în anul 1964, de patru ori față de 1948. Tot în anul 1964 au fost primite fonduri din partea statului, pentru construirea unei clădiri. Conceput cu patru săli de clasă, două cancelarii, o sală de laborator și una de material didactic, noul local a fost dat în folosință doar în doi ani, până în 1966 sub coordonarea directă a directorului vremii, Stoicescu Traian.
Odată cu trecerea la învățământul obligatoriu de 10 ani, s-au aprobat fonduri pentru extinderea școlii cu două săli de clasă, o sală de material didactic și o cameră a Organizației de Pionieri. Acestea au fost date în folosință în anul 1974. În 1973 a fost construit și atelierul școlar. Vechiul local de școală a fost transformat în internat școlar, care a funcționat până în anul școlar 1983-1984.
În 1977 școlile din satele Plopeasa și Grabicina s-au desființat, elevii din învățământul gimnazial au fost nevoiți să frecventeze cursurile la Școala Scorțoasa. În timp numărul elevilor a scăzut. Dacă în 1980 erau înscriși 725 de elevi, astăzi Școala Gimnazială Scorțoasa are un număr de 252 de elevi.
Chamrosh.co - Selling Unlimited Inbox Smtps - Bulk Email Sender - 100% Inbox Delivery SMTP - Kagoya Japan Smtp - Biglobe Japan Smtp - Bulk Email Service - Smtp sending inbox all limit 50k per days - Rackspace Webmail - Spam Office Box Logs - Spam Tools - Bulletproof cpanels - Build office365 scampage cookies grab - Email Spamming course - Spoof Sender Emails & Bomber Emails
Office Website: https://chamrosh.co/
Telegram Channel: https://t.me/chamroshcyber
Telegram Wanna chat? : https://t.me/chamroshpwns
prof. înv. primar: Tudor Luminița